Clickmed
programare rapida la medic

Balanita candidozica

Actualizat la data de: 07 Noiembrie 2012

Generalitati

Sus
Balanita candidozica

Balanita este o inflamatie a glandului penisului. Postita este o inflamatie a preputului. Preputul este pielea care acopera capul penisului, daca acesta nu a fost circumcis.

Balanopostita este situatia in care atat glandul, cat si preputul, sunt inflamate. Balanita poate sa insemne inflamatia extremitatii superioare a clitorisului. Balanita apare la orice varsta, afecteaza intr-o proportie mult mai mare baietii cu varsta sub patru ani, dar si barbatii adulti care nu au fost circumcisi.

Aceasta este o conditie frecvent intalnita care afecteaza aproximativ 1 din 25 de baieti si 1 din 30 de barbati necircumcisi. Balanita este rara in randul barbatilor adulti circumcisi.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Cauze
  3. Simptome de balanita
  4. Diagnostic
  5. Tratament
  6. Citeste pe aceeasi tema

Cauze

Sus

Balanita poate fi un simptom al urmatoarelor conditii ale pielii:

  • lichenul plan - o boala de piele cu pete mici, senzatie de mancarime, pete roz sau violet, pe brate sau picioare.
  • eczema - o conditie cronica a pielii, insotita de mancarime a pielii care este inrosita, crapata si uscata
  • dermatita - reactie alergica sau inflamatie a pielii care este cauzata de contactul direct cu un iritant.
  • psoriazis - tulburare genetica in care pielea este uscata, solzoasa si se descuameaza. Este cauzata de reactii eronate ale sistemului imunitar, care produce mult prea rapid celule ale pielii.
  • iritatii la nivelul penisului - iritarea glandului poate fi cauzata de:
    • unele substante chimice care exista in prezervative, lubrifianti si spermicide
    • unele tipuri de detergenti care nu au fost complet clatite
    • unele tipuri de balsamuri de rufe care nu fost clatite in totalitate
    • unele sapunuri parfumate
    • unele geluri de dus
    • infectii - germenii exista pe piele tot timpul si nu provoaca, in general probleme, intrucat se afla in numar destul de mic. Uneori insa, acestia se pot multiplica rapid.

Exista doua tipuri de infectii care pot provoca balanita:

  • candida care este un tip de ciuperca (o ciuperca ce declaneaza candidoza)
  • bacteriile - care se multiplica rapid in conditiile de umiditate si caldura de sub preput. Spalarea zilnica si uscarea cu atentie a penisului ajuta la reducerea riscului.

Totusi, spalarea excesiva a organelor genitale cu sapun poate fi un factor puternc de risc pentru balanita. Totodata, barbatii care au diabet zaharat sunt mai predispusi la infectii, mai ales daca glicemia este slab controlata. In cazul in care glucoza este prezenta in urina, o parte din ea poate ramane pe preput. Zaharul din sange ajuta bacteriile sa se inmulteasca mai repede.

Simptome de balanita

Sus

Simptomele de balanita variaza in functie de severitatea bolii. Posibil ca o persoana sa nu le experimenteze pe toate. Printre manifestarile caracteristice afectiunii se numara:

  • pielea de culoare rosie in jurul glandului
  • umflarea glandului
  • iritatie si durerea pielii care acopera glandul
  • prezenta unor secretii groase sub preput
  • eruptii sau rani in jurul preputului
  • mancarimi in jurul preputului
  • miros neplacut
  • preput strans care nu se retrage (fimoza)
  • durere la urinare.

Diagnostic

Sus

Un medic poate diagnostica balanita cu usurinta dupa aspectul rosu si inflamatia glandului. In unele situatii, cauza probabila poate fi determinata de aspectul inflamatiei.

Inflamatia cauzata de candidoza arata destul de tipic. In cele mai multe dintre cazuri, medicul poate diagnostica destul de precis cauza balanitei si va recomanda bolnavului tratamentul adecvat.

Daca medicul nu este sigur de cauza care a declansat balanita, poate recomanda pacientului sa faca mai multe investigatii. Printre acestea s-ar putea numara:

  • recoltarea si analiza unei mostre pentru depistarea bacteriilor
  • investigatii pentru a se verifica daca este prezent diabetul zaharat
  • trimiterea la un specialist urolog sau dermatolog daca este suspectata o boala cu transmitere sexuala
  • trimiterea la un specialist alergolog, in cazul in care se supecteaza o alergie.

Rareori, in cazul in care inflamatia persita, se va face o biopsie a pielii inflamate, pentru depistarea cauzei acesteia.

Tratament

Sus

Tratamentul bolnavului depinde de factorul declansator al bolii.

- Pentru pielea iritata, cauzata de igiena precara sau de expunerea la o substanta care a iritat penisul, se vor prescrie corticosteroizi topici. Crema se va aplica pe gland o data sau de doua ori pe zi, pana cand simptomele dispar. Nu folositi medicamente mai mult de 14 zile la rand, intrucat acest lucru ar putea duce la reactii adverse, cum ar fi senzatia de mancarime sau eruptii cutanate.

Este important sa se evite utilizarea de sapunuri si alti potentiali iritanti, cand sunt prezente simptomele. Asigurati-va ca glandul si preputul nu intra in contact cu urina dupa ce urinati.

- Evitarea potentialilor iritanti - Daca aveti balanita, urina este iritantul pe care trebuie sa-l feriti in mod special de pielea penisului. Alti iritanti pe care trebuie sa-i evitati sunt:

  • sapunul si gelul de dus
  • spuma de baie
  • servetelele umede pentru copii
  • prezervativele cu latex
  • lubrifianti
  • antiseptice
  • spray-uri de igiena intima.

- Infectiile fungice - In cazul in care balanita este rezultatul unei infectii fungice, medicul va va prescrie o crema antifungica sau un medicament antifungic care va fi administrat pe cale orala, cum ar fi fluconazolul. Fluconazolul nu este recomandat copiilor cu varsta sub 16 ani. Acesta poate provoca efecte adverse, cele mai des intalnite fiind: durerile de cap, eruptiile cutanate, greata, varsaturi, dureri abdominale, diaree.

Daca simptomele sunt suparatoare, vi se poate prescrie pe o perioada de 7 zile un corticosteroid topic, de obicei sub forma de crema sau unguent.

- Infectiile bacteriene - In cazul in care balanita este rezultatul unei infectii bacteriene, vi se vor prescrie timp de 7 zile antibiotice care vor fi administrate pe cale orala. De obicei este recomandata amoxicilina, eritromicina sau claritromicina, daca sunteti alergic la penicilina. Medicamentele utilizate pentru tratament pot varia in functie de tipul infectiei si de varsta persoanei afectate.

Printre reactiile adverse frecvent intalnite, in cazul folosirii acestor tipuri de antibiotice, se numara: eruptiile cutanate, greata, varstaurile, diareea, durerile abdominale. Daca simptomele sunt suparatoare vi se va prescrie timp de 7 zile un corticosteroid topic.

Toate tratamentele de mai sus ar trebui sa actioneze timp de sapte zile. Contactati medicul daca simptomele nu se amelioreaza dupa acest interval de timp, intrucat poate fi necesar un tratament alternativ.


Medici specialisti Urologie

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate