Clickmed
programare rapida la medic

Pielea bebelusilor - ingrijire constanta pentru bebe

Actualizat la data de: 24 Octombrie 2023

Generalitati

Sus
Pielea bebelusilor - ingrijire constanta pentru bebe

Pielea bebelusilor este foarte sensibila. Aceasta se poate irita cu usurinta, inclusiv de la scutece. Incearca sa previi aceste iritatii care creaza disconfort copilului.

Stiai ca pielea este cel mai mare organ din corpul nostru? Aceasta joaca un rol important pentru mentinerea sanatatii intregului organism, fiind primul scut in calea microbilor, virusurilor si bacteriilor.

De asemenea, pielea ajuta sistemul imunitar sa lupte impotriva infectiilor prin formarea unei bariere in calea posibililor factori iritanti sau alergeni.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Cum avem grija de pielea bebelusului?
  3. Ce trebuie sa stii despre pielea bebelusului?
  4. Citeste pe aceeasi tema

Cum avem grija de pielea bebelusului?

Sus

O piele sanatoasa are rolul de bariera termica si mecanica, pastrand temperatura corpului si absorbind socurile. In plus, ne apara impotriva radiatiilor solare si asigura o parte a functiei de excretie, prin glandele sudoripare.

Pielea noastra indeplineste numeroase roluri. Nu este de mirare ca sanatatea pielii este atat de importanta, cu atat mai mult la un bebelus, care este mai sensibil si mai fragil decat adultii.

Cand ne nastem, pielea este subtire, iar aceasta bariera este inca in proces de formare. Tocmai de aceea, pielea unui bebelus este mult mai sensibila la chimicale si la alte elemente care ii inconjoara.

In prima faza, pielea bebelusului nu isi poate indeplini cu succes toate indatoririle pentru ca nu este inca dezvoltata complet.

Aceasta are nevoie de timp pentru a se adapta si pentru a-si dezvolta capacitatea de protectie impotriva unor substante pe care produsele pentru bebelusi le contin. Astfel, este necesara folosirea unor produse de ingrijire speciale, care sa o curete bland, fara sa o agreseze.

Daca observi ca bebelusul este nefericit si plange, s-ar putea ca problema sa fie in scutec. Adica, sub scutecel, sa se afle o iritatie rosie care ii produce usturime si disconfort. Simpla frecare sau umiditatea mentinuta de scutec pot produce iritatie sau pot duce la infectie.

Pielea bebelusului tau este mai subtire, mai fragila si mai putin grasa decat cea a unui adult. De aceea, este mai putin rezistenta la bacterii si la substantele nocive din mediul inconjurator, in special daca este iritata.

Cea mai buna aparare impotriva iritatiei cauzata de scutec este sa pastrezi fundul copilului tau uscat. Astfel, este bine sa-i schimbi scutecul cat de repede posibil dupa ce s-a murdarit. Curata atent zona genitala a bebelusului la fiecare schimbare a scutecului.

Nu trebuie sa freci pielea pana cand s-a uscat. Daca bebelusul este predispus sa faca aceasta iritatie, aplica un unguent protector dupa fiecare schimbare a scutecului.

Bubitele rosii de pe fundulet, sau de pe abdomen pot aparea cand bebelusului nu i-a fost schimbat timp indelungat scutecul. Este, poate, cea mai comuna problema, dar nu cea mai putin importanta. Previi aparitia eritemului fesier schimband des scutecelul.

Pielea este elementul de baza in comunicarea cu copilului. Este important sa ai grija de pielea bebelusului tau pentru a te asigura ca ii creezi tot confortul necesar dezvoltarii sale

Ce trebuie sa stii despre pielea bebelusului?

Sus

1. Pielea bebelusului se descuameaza in primele doua saptamani, timp in care este bine sa-i faci baie doar cu apa si cu sapun special pentru copii.

2. Numarul bebelusilor diagnosticati cu dermatita atopica creste. Afectiunea se caracterizeaza prin aparitia unor zone iritate, pruriginoase in regiuni ale corpului care retin mai mult umiditatea – pliurile cutanate ale coatelor, genunchilor, gatului, mainilor, picioarelor. C

auta acele scutece care mentin senzatia de uscat pentru mai mult timp si imbraca-l pe cel mic doar in materiale naturale, precum bumbacul.

3. Nu face greseala sa pui mai multe pulovere pe un bebelus: se va supraincalzi, va transpira, iar pielea i se va irita.

Atunci cand cuvintele nu au prea multa semnificatie pentru micutul tau, o simpla atingere inseamna totul. Simtul atingerii este activat inca din pantec, la nastere pielea bebelusului fiind unul dintre cele mai dezvoltate organe senzoriale.

Prin atingerea afectuoasa si contactul direct cu pielea poti ajuta la dezvoltarea sanatoasa a bebelusului tau.

Pielea afectata se poate irita mai usor si este predispusa la alergii si infectii mai repede decat pielea protejata. Este important sa ai grija de pielea bebelusului tau pentru a te asigura ca ii creezi tot confortul necesar dezvoltarii sale.

Indiferent de varsta, descopera placerea de a comunica cu bebelusul tau prin intermediul tuturor simturilor.


Medici specialisti Pediatrie

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate